Tragem linia

Da!

Nu era inevitabil, dar s-a întâmplat. Ce a însemnat blogspot pentru Going To End?

A însemnat platforma care mi-a permis în noiemebrie 2007 să mă dau rotund pentru că, între noi fie vorba, blogul a luat "fiinţă" din dorinţa mea de a nu fi mai prejos, de a impresiona. Cum adică pe cine? Pe Cactus, că ea a avut blog cu puţin timp înainte de mine şi vroiam să-i demonstrez că şi eu ştiu să scriu. După ce mi-a citit primul post şi mi-a spus "Foarte bine, Vlăduţ!" m-am simţit foarte mândru de mine.

Din noiembrie 2007 şi până în octombrie 2009 a însemnat, în medie, câte un post pe lună, mă simţeam oarecum obligat să scriu, nu mă întrebaţi de ce. Cred că datorită impresiei că ceea ce scriu eu trebuie să fie corect, revoluţionar, răscolitor, etc, etc, etc.

Din octombrie 2009 şi până în prezent GTE a însemnat cel mai surprinzător remediu la plictiseala ce încă mă cuprinde. Am trecut prin diverse stiluri de scris, o dădusem în lăbăreli într-un timp, mi-am revenit după doup palme. Am început să cunosc lume, să citesc mai mult, să mă implic în cât mai multe proiecte. Am realizat că ceea ce am eu de spus nu este inferior celorlalţi bloggeri, pe internet suntem majoritatea o apă şi-un pământ.Globalizare, tată!

Blogspot mi-a oferit şansa de a deveni cu adevărat cel mai şucar şi mai minunat blogger cu cel mai şucar şi mai minunat blog. (faceţi ca mine şi tăiaţi ultima propoziţie, e o poveste lungă).

Fără gargară (îmi place mult expresia asta) tot ceea ce a fost acest blog se datorează numai şi numai cititorilor mei cărora ţin să le mulţumesc pentru satisfacţia pe care mi-au acordat-o prin prezenţa lor virtuală aici.

Fără alte comentarii vă invit de astăzi să mă citiţi pe http://vladolteanu.com, una dintre cele mai plăcute surprize făcute de ziua mea (care este mâine) de către D-na Iuliana Ionescu. Pentru mai multe detalii legate de această tranziţie, ne "vedem" acolo.

Aveţi grijă de voi şi să ne citim sănătoşi! Tschuss!

Pensionarii faţa la perete

Voi ejteţi proşti?

Nuuu?! Poate vă regăsiţi în următoarele categorii:

Nici aici? Sunteţi sub orice critică de projti.

Este nevoie de cineva...

Mă aflu la Mickey D. sau în traducere exactă McDonalds-ul de la Ciurel. Nu îmi era neapărat foame, dar aveam nevoie de un loc unde să las timpul să treacă puţin pe lângă mine. Ştiţi hopul ăla de care ziceam? Este gata. Este kaput, c'est fini la comedie. Şi sunt sănătos. Şi sunt fericit. Şi ştiţi ce am observat la mine?

Stând acolo între alţi 21 de străini, aşteptând să-mi expun prezentarea, am simţit nevoia unei feţe familiare. Este oarecum un paradox pentru că în momente de maximă aşteptare şi tensiune, un telefon prin care să fiu întrebat ce fac, mă irită foarte, foarte tare. De altfel, în majoritatea zilelor de acest gen am avut mereu pe cineva cu mine care să mă susţină şi să-mi spună că o să fie bine. Şi mie îmi venea să le trag una. Aş fi dat orice să fiu singur în acele momente, să nu mai fie cineva care să facă ronduri din cauza mea, simt nevoia de a-mi purta singur crucea. 

Astăzi chiar am fost singur, în afară de profesori nu mai ştiam pe nimeni. La început a fost ok. Apoi am deschis laptop-ul. Am intrat pe mess. Speech-ul ce urma să-l ţin nu mai prezenta importanţă. Am început să caut în lista de messenger persoane pe care să le întreb ce fac şi ele să-mi adreseze la rândul lor aceeaşi întrebare. La un moment dat a apărut un fost coleg, bun prieten. M-am agăţat de el până a fost nevoit să plece. Apoi a apărut un alt fost coleg. Iar am dat-o în conversaţie. După ce s-a terminat bâlciul am început să mă uit stânga-dreapta doar, doar e cineva cu care să-mi împart fericirea, chiar atunci pe loc. Până face telefonul conexiunea durează prea mult. Este nevoie de cineva...

Unde vreau să bat? Nu prea ştiu exact. Ştiu sigur că zicala aceea cu "nu-ţi dai seama cât de mult îţi lipseşte un lucru până nu-l pierzi" este perfect validă. Sunt ferm convins că dacă aş fi avut pe cineva cu mine, aş fi fost plin de spume. Dar pentru asta există vaccinul antirabic, pe când pentru singurătate nu există niciun leac. Poate exagerez cu "singurătatea", dar să fie un martor acolo la povestea-ţi personală pe care o scrii.

Cu siguranţă este nevoie de cineva!

Din nou

Dragă cetitorule,

Îmi cer scuze pentru absenţa mea din ultimele două zile, dar mai este un pic până la final. Ca un jmecher ce mă aflu vă scriu acum de undeva în apropiere de Roşiori. Mai am uite atât de puţin |--| şi ajung în minunata capitală...din nou. Şi mai am uite atât de puţin |----| până trec şi de ultimul hop major din următoarele 6 luni. Aşadar şi prin concluzie o să ne citim mâine, cu maxim de sănătate şi fericire sper eu, la care să vă fac şi pe voi părtaşi.

Cât despre concursul despre care vorbeam în postul precedent, nu am câştigat. Însă ştiţi vorba aia care spune că dacă îţi doreşti ceva extrem de mult, tot universul complotează pentru a-ţi îndeplini dorinţa? Mama ei de treabă, e pe bune. Vă voi da mai multe detalii după primordiala zi de mâine. 

Până data viitoare, pace!

Semnat, din nou,

Vlad cel Groaznic

O mare familie

Acum 2 zile (06.02), Ştrumfiţa cu Eşarfă a lansat pe blogul ei personal un "concurs" prin care oferea câştigătorului domeniu şi hosting pe un an, criteriul de selecţionare a câştigătorului fiind comentariul cu cea mai sinceră şi credibilă motivaţie. Iniţial nu am vrut să particip, după care azi dimineaţă (07.02) am zis că nu am nimic de pierdut dacă las un comment. Abia mai târziu m-am prins eu că domeniul şi hostingul fiind pe un an înseamnă mai mult de câţiva euro, sumă pe care chiar dacă aş avea-o acum, probabil aş folosi-o în alte scopuri. După ce s-a încheiat înscrierea, Ştrumfiţa a decis ca vocea blogosferei să fie cea care decide cine merită să primească premiul, aşadar a organizat un poll. La câteva ore după deschiderea poll-ului, Sfântu Simon conducea detaşat şi am votat şi eu pentru el pentru că blog-ul este chiar bun, iar omul din spatele tastelor pare la fel. Faza este că eu aveam 1 vot cred şi începeam să mă simt naşpa. Am zis că dacă pierd, măcar s-o fac cât de cât onorabil. Urăsc sa trimit mass-uri pe YMess, aşa că am apelat doar la câţiva prieteni. După care m-a trăznit o idee...

Întotdeauna am avut o mică problemă cu taximetriştii, de fapt cu stilul lor "miştocar" de a conduce, dar am fost o dată martor la o scenă în care un taximetrist a luat pe capotă un ţigănuş, din vina celui din urmă. Bineînţeles că s-au adunat repede garoii că, domne, te omor, că te tai, etc, etc. Taximetristul a dat prin staţie 00, iar la aproximativ 5 minute au apărut cred că 20-30 de maşini de taxi de la toate firmele posibile. Unitate, frate! 

Acum aproape 2 ani, mult iubitul meu Cactus mi-a făcut cunoştinţă cu Ikariam, un joc de strategie, browser-type în timp real. N-am suportat niciodată Travian sau Triburile, dar încet, încet Ikariam m-a prins. Evident şi aici este cu alianţe, cu prieteni şi cu "inamici", războaie, dezvoltare, ş.a.m.d. Am zis să trimit o circulară în alianţa din care fac parte, INS, ştiind că am câţiva prieteni care îmi vor acorda voturile lor. Nu m-am gândit nicio clipă că se va ajunge la ce s-a ajuns. 

În momentul de faţă, ora 01.43, am nici mai mult, nici mai puţin de 130 de voturi, cu 12 mai multe decât cel de pe locul 2, Kidu. Am primit un răspuns absolut extraordinar de la membrii alianţei din care sunt mândru să fac parte, INS, practic singurul lucru care s-a discutat în seara trecută fiind "campania" Vot Vlad Olteanu. Ceea ce am observat mult mai târziu sunt comentariile lăsate de cei care m-au votat. Astfel, multe mesaje erau ale celor din INS, dar la fel de multe au apărut şi de la membrii alianţei "rivale" cu care ne războim de câteva luni bune, LLEX. Unul dintre mesaje spune aşa: "are si votul meu caci, desi suntem adversari in joc, viata reala este o cu totul alta poveste. succes". Ce aş putea replica la asta?

Ţinând cont de numărul mare de voturi venite din atât de multe părţi, nu ar fi frumos din partea mea să numesc doar câteva persoane. Aşa că dragi prieteni din viaţa de zi cu zi şi prieteni virtuali, camarazi, jucători de ikariam cu care nu am schimbat niciodată o vorbă şi totuşi m-aţi votat, vă mulţumesc. Aş vrea sincer să am cu ce vă răsplăti pentru gândul vostru de bine şi pentru gestul pe care l-aţi făcut pentru un necunoscut, aş vrea să pot spune mai mult decât acest simplu mulţumesc, dar ar fi de prisos. Sunt sigur că vor apărea cei care se vor grăbi să afirme "ce mare căcat!", dar fiţi siguri că ceea ce pentru unii poate părea un gest de nimic, pentru alţii poate însemna totul. Indiferent de care va fi rezultatul final al poll-ului, eu vă sunt recunoscător din toată inima! Aţi trasat linia clară între joc şi realitate şi m-aţi făcut să plec capul de ruşinea atenţiei nemeritate pe care mi-aţi acordat-o. Vă mulţumesc INS, vă mulţumesc LLEX, mulţumesc oamenilor de dincolo de aceste monitoare şi, nu în ultimul rând, mulţumesc Ştrumfiţa cu Eşarfă. 

Vă doresc o săptămână uşoară şi să ne citim şi să ne războim cu bine!

Cactus, eşti viaţa mea toată!

Mici adevăruri despre Roşia Montană

Din nefericire, nu am reuşit să adorm. Ceea ce este foarte, foarte trist. Sper să nu mă ia somnul la noapte. 

În fine, m-am dat jos din pat, am ieşit val vârtej din cameră cu scopul de a-mi turna o cană cu cafea. Mă strigă maică-mea disperată: "Vlad, Vlad, vino repede că vorbesc ăştia despre Roşia Montană, doar ce începură!" Pentru cine nu ştie, şi probabil nu ştiu mulţi pentru că nu eram chiar citit în vremurile când scriam despre asta, lucrarea mea de licenţă tratează dezvoltarea durabilă (alternative la minerit) în Roşia Montană. Pentru cercetare, am mers la faţa locului şi am vorbit cu localnicii şi am văzut eu cu oichii ăştia patru ai mei în ce ape se scaldă cea mai mare rezervă de aur din Europa.

Emisiunea era Q&A de pe Antena 3 cu Alexssandra Stoicescu. Invitaţi, puletele Dragoş Tănase – director general la Roşia Montana Gold Corporation, mumia de consultant financiar Bogdan Baltazar şi încă o blondă, şi vă dau cuvântul meu de onoare că nu apelez la stereotipuri, căreia îi puteai citi pe faţă că e proastă, dar proastă, groaznic de prostă.

M-am uitat cam 10 minute, după care am părăsit fotoliul cu gândul de a scrie acest post.

Dragoş Tănase spune: "95% dintre localnici îşi doresc demararea proiectului"

Eu spun: "Fals! Muie! Cei care şi-au dorit demararea proiectului şi-au vândut deja casele!"

Dragoş Tănase spune: "Apa din Roşia Montană nu mai este potabilă, este roşie şi toxică"

Eu spun: "Fals! Muie! Într-adevăr apă roşie curge şi este toxică şi fascinant să te uiţi la ea, dar comuna Roşia Montană se află într-un plan înclinat! Apa roşie curge doar la baza comunei care se numeşte Gura Roşiei! În centrul comunei izvoarele aduc apă rece şi cristalină şi 100% potabilă şi mai bună decât toate Evianurile din lume"

Dragoş Tănase spune: "Sunt 600 de tone de aur în pământ!"

Eu spun: "Mă, du-te dracu! În proiectul revizuit din 2009 erau doar 300 de tone, acum s-au dublat. Toate aceste tone de aur şi argint pe care RMGC le tot precizează, SUNT PUR IPOTETICE! Pot să găsească 1 kg sau pot să găsească 1000 de tone!"

Bogdan Baltazar spune: "Banii investitorilor reprezintă singura şansă a Roşiei Montane de a pune bazele unor afaceri bazate pe turism."

Eu spun: "Dle. Baltazar, vă caută moartea pe-acasă şi d-voastră vreţi mai mulţi bani? Încă nu v-aţi achiziţionat locul în Rai? Demararea proiectului de la Roşia Montană presupune, practic, ştergerea a 5 munţi de pe harta fizică a României. Roşia Montană va mai apărea doar în manualele de istorie. Ce să mai viziteze turiştii, un lac cu 250.000 de tone de cianură?"

Blonda nu a spus nimic pentru că e proastă. Sau o fi spus, dar după ce am plecat eu.

Antena 3 arată imagini cu case părăginite, tencuieli picate, izvoare roşii, etc, etc, etc.

Eu vă spun aşa: Nu credeţi nicio secundă ceea ce vi se arată la TV. Logic că există case părăsite, dar cele nepărăsite sunt într-o stare foarte bună. Multe s-au transformat în hosteluri. Vă costă 10 euro/noapte vara şi 12 iarna. Pe uşi şi porţi stau agăţate semne pe care scrie "Această casă nu este de vânzare". Vin turişti din toate părţile Europei.  Mă întrebaţi de ce nu şi-a revenit Roşia Montană până acum? Pentru că până de curând, datorită Planului Urbanistic General al comunei adoptat de nişte nenorociţi lacomi, nu s-a putut săpa nicio căcăstoare nouă, dar barem să deschidă cineva o fabrică (şi oferte au fost).

Roşia Montană a fost cea mai crudă şi mai brută felie a naturii pe care am avut vreodată ocazia să o vizitez. Este un mic paradis. Nu vă cer să mă credeţi pe mine, dar nici nu credeţi ce spun jigodiile astea la TV.

Găsiţi un weekend liber şi vizitaţi Roşia Montană! Vă veţi convinge singuri!

Revenire temporară

O să fiu scurt şi concis. Acum 20 de minute am ajuns acasă  (a se citi Severin)după un alt drum de 5 ore cu trenul. Pentru cel puţin 3 zile şi cel mult 6 nu va mai trebui să fac acest drum. În acest moment mi-e somn şi foame şi până n-o să-mi satisfac aceste 2 nevoi, nu voi mai posta nimic. Adică până pe la ora 22. Trebuie să-mi refac orarul de liliac. Partea bună din toată acestă poveste este că am scăpat de o mare parte din grijile ce m-au măcinat în ultima lună. Da, da, am şi eu problemele mele. 

Până data viitoare, mulţi pupicei şi ţucuraşi şi inimioare bătute cu Svarovski vă doresc.

Din analele RATB-ului

În cele mai noi otobuze puse la dispoziţie de RATB există plasate, pe spatele cabinelor în care se află şoferii, câte un mini LCD care prezintă călătorilor diverse informaţii, precum străzile pe lânga care trece maşina în acel moment, poze cu copii dispăruţi, dar şi reclame la Raiffeisen care vor să-mi dea o pensie în plus şi nişte imagini cu animăluţe drăgălaşe şi simpatice însoţite de muzică chill-out (lungă frază!). Acum, această muzică "chill-out" este ceva de genul ăsta cu sunete din natură şi acorduri lente menite parcă să te hipnotizeze. Stau şi mă gândesc, oare care este scopul acestor imagini şi sunete? Să ne calmeze? Să ne dreseze? Să ne dăm seama că viaţa este frumoasă? 

Îmi închipui zecile de persoane care stau şi zâmbesc senile la frumosul epuraş dintr-un instantaneu sau la măiestuoasa lebădă ce pare să fie sursa sunetelor auzite de noi. Vă daţi seama ce s-ar întâmpla dacă brusc s-ar strica programul şi elcedeul ar muri? Am ieşi toţi din transă, am scutura capetele, am scutura ochii şi ne-am bolboia la cel de lângă noi preţ de o fracţiune de secundă. Realizând că cineva a deschis cuşca în care am vegetat până atunci, am începe să ne căutăm prin buzunare de şişuri, cuţite, cuttere, săbii, topoare, macete, pixuri, orice obiect destul de ascuţit sau contondent pentru a-l înfige în gâtul colegului de metru pătrat şi am începe să ne mătrăşim între noi. În mintea mea bolnavă, acest lucru mi se pare foarte amuzant şi, de altfel, singura explicaţie ale prezenţei acestor imagini şi muzici şi de ce nu ale LCD-urilor. Cred că RATB-ul era pe punctul de a fi tras la răspundere în legătură cu fondurile alocate şi necheltuite şi au decis să investească în ecrane cristaline, în condiţiile în care pot numii n-şpe trolee şi tramvaie în stare de paragină şi încă folosite ca mijloace de transport.

Redevenind serios, când stau câte 2 ore în ambuteiaj la Răzoare şi la fiecare 5 minute mă întreabă Raiffeisen-ul dacă mai vreau o pensie pe viaţă, poate să cânte toate păsărelele din lune că mie tot îmi vine să scot cureaua de la blugi şi să strâng pe câţiva cu ea de gât. 

O zi frumoasă!

Ştiri din Bucureşti (de la faţa locului)

Aşa...după un drum de 5 ore cu trenul şi încă puţină alergătură prin Bucureşti şi un somn compensatoriu de vreo 10 ore şi iar puţină goană de dimineaţă, am puţin timp de scris. După ce mi-am terminat treaba de la Facultatea de Sociologie, am luat minunatul 91, dar în sens opus, adică să ajungă la capăt şi abia după aia să pornească pe traseul care să mă ducă acasă în Drumul Taberei. Dacă mă întrebaţi de ce aş alege să lungesc drumul, v-aş răspunde că îmi place să circul cu RATB-ul atâta timp cât am un loc de stat jos şi bateria încărcată la MP3. Astfel, în "periplul" meu de la Piaţa Rosetti până în Drumul Taberei, am mai aruncat câte-o geană în stânga şi dreapta şi, inevitabil, mi-au sărit varii chestii în ochii, cum ar fi:

- când troleul a făcut rondul de la Rosetti, chiar acolo în mijloc e un mic platou in care stă măreaţă o pancartă pe care scrie Sectorul 2.La un moment dat apare o băbuţă cu o sacoşă şi câteva zeci de porumbei încep să se înghesuie acolo. Mă gândeam că vor s-o decimeze, dar de unde. Băbuţa se plimba printre ei, ei tot aterizau, am zis că o să-i storcească pe unii. În schimb, băbuţa a băgat mâna în sacoşă şi a început să arunce cu firimituri de pâine. Din comportamentul "idioţilor" am tras concluzia că aceştia o cunoşteau pe bătrânică ceea ce mi s-a părut absolut genial.

- un pic mai încolo, tot la Rosetii, mare parte din trotuar era înconjurată cu o bandă care interzicea accesul pietonilor pe motiv că "Cade gheaţă". Pe lângă trotuar erau tone de zăpadă, singura alternativă a oamenilor fiind să meargă realmente pe carosabil, spurcaţi de şoferi. Bineînţeles că s-a găsit un zmeu care s-a aplecat şi a traversat porţiunea interzisă de trotuar. Cum ar fi arătat ştirile dacă îl trăznea un ţurţure: 1. "Conform cunoştiinţelor pietonului ghinionist, acesta se grăbea să ajungă la servici sau să predea o lucrare sau să salveze o mâţă dintr-un copac, dar datorită ineficienţei autorităţilor, acesta a plătit cu viaţa". 2. "O hotărâre nesăbuită a pietonului prostovan s-a soldat cu plata vieţii acestuia". În prima ştire ar trebui să ne milim de pieton şi să blamăm autorităţile, a doua ar trebui să ne facă să exclamăm "Şi-a făcut-o cu mâna lui". Acum, dreptatea e pe la mijloc, dar deja ştim toţi că autorităţie sunt de căcat şi nu dau 2 bani pe noi, n-are rost să ne mai riscăm şi vieţile. Care sunt şansele să te nimeri cu un ţurţure în ţeastă? Mari.

- profitând de soarele de afară, seniorii au ieşit la aer proaspăt şi la stresat de studenţi/studente. Astfel, câteva staţii o babă n-a contenit din a mă sufoca cu mâna şi cu burta ei, fiind convins la un moment dat că vrea să mi se pună în poală. Huooooo! Ştiu, ştiu, şi eu o să îmbătrânesc, dar vă promit că dacă nu mă ţin picioarele timp de 3 staţii, nu ies din casă.

Cam astea ar fi "evenimentele" observate până la ora aceasta. În altă ordine de idei, am fost un mega eficient în această dimineaţă şi, cu mâna dreaptă ridicată, pot să spun că mi-a fost dor de agitaţia Micului Paris.Şi mi-a fost groaznic de dor de al meu Cactus care cu cea mai mare uşurinţă reuşeşte să-mi risipească ale mai negre gânduri şi să-mi insufle voinţa necesară pentru a trece peste aceste zile, pentru mine, stresante. 

Dragă Cactus, te buiesc enorm. Următoarea melodie e pentru tine.

Time-out pentru schimbări de oraşe

Dragă cetitorule,

Este ora 8:54. La ora 9:58 mă voi fi îmbarcat deja într-un tren ce duce spre minunata capitală. Mă aşteaptă câteva zile de foc, nu chiar ca la Olimpiadă, dar pe aproape. Promit însă să nu te uit şi de îndată ce voi avea nişte timp liber, îmi voi face datoria de a te informa şi amuza. Până mai spre după-amiază, îţi doresc o zi uşoară şi sper ca tu să-mi doreşti drum bun. Ne citim curând.

Semnat,

Vlad cel Groaznic

Update: Am ajuns si imi e al naibii de foame. Cius!